William Wrigley

Când William Wrigley, un tânăr de 29 de ani, punea bazele afacerii sale în 1891, în Chicago, produsul principal avut în vedere nu a fost guma de mestecat, ci săpunul Wrigley’s Scouring Soap. Întreprinzătorul credea mult în stimularea clienţilor săi, în a oferi ceva gratis, după cum obişnuia să spună. De aceea a hotărât să adauge, la fiecare săpun cumpărat, un pachet gratuit de praf de copt. Curând a descoperit că produsul menit să atragă cumpărătorii era mai popular decât produsul originar, aşa că şi-a schimbat specificul afacerii de la producerea de săpun la producerea de praf de copt. Rămâmând credincios ideii că stimulul contează, oferea două pachete gratuite de gumă de mestecat la fiecare pachet de praf de copt şi, pentru a doua oară, Wrigley va stabili direcţia companiei în funcţie de cumpărători.

În 1982, când a realizat că guma de mestecat devenise mai populară, a orientat compania în direcţia producerii acesteia. În 1893 a introdus Wrigley’s Juicy şi Wrigley’ Spearmint, muncind pentru a-şi face loc pe piaţă, unde existau deja alte companii. În 1907, când lumea afacerilor a alunecat în recesiune, publicitatea era văzută, de multe companii, ca un mod prostesc de a pierde bani. Spre deosebire de ceilalţi, Wrigley a decis să rişte, mărind investiţia în publicitate în anul respectiv. În 1911, cu mai bine de 50 de ani înainte de apariţia oficială a publicităţii abstracte, Wrigley crease o reclamă de felul acesta: o tânără frumoasă deasupra sloganului "Fata cu ochii Wrigley". Tot Wrigley a contribuit la revoluţionarea relaţiilor cu angajaţii, fiind unul dintre primii patroni din SUA care au acceptat weekendul de două zile pentru muncitorii săi. Wrigley rămâne aproape un erou necunoscut, dar, cu toate astea, ideile sale de afaceri, creative şi axate pe nevoile consumatorilor, asigură şi veriga lipsă între era industrială şi noua vârstă a marketingului.

Fiul său, Phillip, a moştenit curajul în afaceri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, compania a oprit distribuţia de produse pe piaţa americană casnică pentru a aproviziona armata. Înainte ca guma să dispară şi de pe raftul magazinelor, Phillip a gândit o campanie publicitară de care tatăl său ar fi fost mândru - o simplă imagine a unui pachet gol de Wrigley’s Spearmint şi sloganul "Amintiţi-vă acest pachet", iar oamenii şi-au amintit. Când brandul a revenit pe piaţă în 1945, şi-a depăşit popularitatea. Când angajaţii fac grevă, produsele unei firmei scad în vânzări. Pentru a preveni acest pericol, Wrigley "a inventat" weekendul de două zile. Dorind să sublinieze că tehnologia nu poate substitui omul, Henry Heinz spunea: "Puterea inimii este mai mare decât caii-putere".

sursa:www.evz.ro

AUDI

AUDI AG, cunoscut simplu ca Audi, este un producător de automobile din Germania, cu sediul în Ingolstadt, landul Bavaria. Capitalul societăţii Audi este deţinut aproape în totalitate (99,14%) de Volkswagen AG („Grupul Volkswagen”). De la 1 ianuarie 1985, sediul central al firmei Audi NSU Auto Union AG (AG este echivalentul german al abrevierii româneşti S.A.), a fost mutat de la Neckarsulm la Ingolstadt, şi de atunci produsele poartă numele Audi.

Sloganul oficial al firmei Audi este Vorsprung durch Technik („Avantaj prin tehnică”). Acest slogan a fost folosit pentru prima dată la reclama pentru NSU Ro 80, în ianuarie 1971.
Sloganul mai este folosit şi în cîntecele „Zooropa” al formaţiei U2 sau în albumul „Parklife” aparţinînd formaţiei engleze Blur.

De mulţi ani încoace, secţia Audi Tradition („Tradiţia Audi”), împreună cu asociaţiile cu tradiţii vechi Auto Union GmbH şi NSU GmbH, prezintă pe scară largă istoria foarte ramificată a firmei Audi.

Odată cu mutarea firmei lui August Horch de la Reichenbach la Zwickau, uzinele „August Horch & Cie” sunt transformate într-o societate pe acţiuni. Horch, Directorul tehnic (orientat mai mult pe tehnică decît pe profit), intră tot mai mult în conflict cu Directorul de achiziţionare. Acest conflict escaladează şi în data de 21 iunie 1909 Horch părăseşte firma înfiinţată de el însuşi. După nici o lună, cu ajutorul unor prieteni şi investitori, mai exact în ziua de 16 iulie 1909 August Horch înfiinţează în Zwickau firma „August Horch Automobilwerke GmbH”; de aici începe istoria mărcii automobilului Audi.

Foştii parteneri l-au dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor, iar un tribunal a decis că marca Horch aparţinea fostei sale companii. August Horch a fost forţat să înceteze folosirea propriului său nume de familie în noua sa firmă constructoare de autovehicule. Horch a convocat o şedinţă pentru a găsi un nou nume pentru companie. În timpul şedinţei, fiul gazdei Franz Fikentscher- un băiat de zece ani, Heinrich- studia în linişte limba latină într-un colţ al camerei. De câteva ori a părut că vrea să zică ceva, dar se răzgândea, până când, în cele din urmă, a zis: „Tată! – audiatur et altera pars... Nu ar fi o idee bună să îi spuneţi Audi în loc de Horch?”. (horch în germană înseamnă „ascultă”, echivalentul în latină fiind „audi”). Ideea a fost acceptată cu entuziasm de toţi cei de faţă. Afirmaţia că „AUDI” ar fi abrevierea denumirii „Auto Union Deutschland Ingolstadt”, nu corespunde adevărului.

În luna iulie 1910, este fabricat primul Audi la uzinele din Zwickau, şi în anul 1915 a fost fondată firma Audi Werke AG.
Audi a început cu un motor cu patru cilindri, de 2611 cm³ (2,6 l), urmat de un model de 3564 cm³ (3,6 l), precum şi un motor de 4660 cm³ (4,7 l) şi unul de 5720 cm³ (5,7 l). Aceste maşini au avut succes chiar şi la întreceri sportive. Primul model cu şase cilindri, cu cilindreea totală de 4660 cm³ (4,7 l) a apărut în toamna anului 1923, fiind prezentat la expoziţia din Berlin.
Motorul cu aprindere prin scînteie avea un consum de 22 - 25 de litri de benzină şi la o turaţie de 2500 rpm dezvolta o putere de 70 CP.

Modelul Audi Typ M avea o serie de îmbunătăţiri, care l-au făcut vedeta expoziţiei. Acestea erau: o caroserie specială care cântărea 2500 kg, motor din metale uşoare cu suprafaţa netedă, arbore cu came pe chiulasă, aer filtrat, un compresor la cutia de patru viteze pentru umflarea roţilor etc.

Modelul „M” era şi primul Audi care avea un sistem hidraulic-mecanic de frînare pe toate patru roţile. Viteza maximă era de 120 km/h, dar cea indicată era de 100 km/h. Audi 18/70 CP Typ M era la timpul respectiv cel mai luxurios şi scump automobil din Germania. Cele 228 de exemplare fabricate între anii 1925 şi 1928 au fost vândute la un preţ de 22.300 Reichsmark.După ce în anul 1928 Audi intră în dificultăţi financiare, firma este preluată de uzinele constructoare de automobile şi motociclete DKW din localitatea Zschopau în apropierea Chemnitzului, ale căror proprietar era danezul Jørgen Rasmussen.

Modelul Audi Typ SS «Zwickau», prezentat în anul 1929, era un automobil foarte reprezentativ, la un preţ convenabil. Motorul de 8 cilindri era de fapt un produs al firmei americane de automobile Rickenbacher, de la care Rasmussen cumpărase utilajele pentru fabricarea motoarelor de şase şi opt cilindri, montate şi la automobilele Audi între anii 1929 - 1932.

Marea criză economică din anul 1932 a făcut că uzinele Audi, DKW, Horch şi Wanderer să se unească sub semnul celor patru inele numinduse Auto Union AG, cu sediul la Chemnitz. Cele patru mărci erau vândute sub noua denumire „Auto Union”, dintre care marca Audi avea partea cea mai mică de vînzare.

În anul 1938 cifra de afaceri a producţiei de automobile a firmei Auto Union AG pe producţia totală de automobile din Germania a fost următoarea: DKW 17,9%, Wanderer 4,4%, Horch 1,0% şi Audi 0,1%.

Prin această unificare, automobilelor Audi le revenea clasa mijlocie superioară. Pentru aceasta Audi se folosea de sistemul de antrenare pe rotiile din faţă, preluat de la DKW. Modelele acestea se numeau Audi Front 225, din care în total au fost construite 4403 exemplare. La această construcţie, Audi a folosit motorul cu 6 cilindri în linie, cu o capacitate cilindrică de 2 litri (mai târziu 2,3 litri) (50 CP) dezvoltat de Porsche, la automobilul Wanderer W 22.

Înainte de al Doilea Război Mondial, Auto Union folosea ca siglă patru cercuri intersectate. Cercurile simbolizează cele patru companii unite. Sigla era însă folosită doar la Auto-Union-Automobilele de curse fabricte de Auto Union între anii 1934 - 1939 sub conducerea lui Ferdinand Porsche (1934–1937) şi Robert Eberan von Eberhorst (1938/1939). Pentru restul producţiei fiecare din celelalte patru companii folosea în continuare propria siglă şi propriul nume.

Sigla Audi constă din patru cercuri suprapuse, ele reprezentînd cele patru mărci membre ale firmei Auto Union. Sigla simbolizează contopirea Audi cu DKW, Horch şi Wanderer: primul cerc reprezintă Audi, al doilea reprezintă DKW, al treilea este Horch, iar ultimul, Wanderer.

Uzinele Auto Union au fost grav afectate de bombardamentele din timpul războiului mondial ale aviaţia Aliaţilor. După război, Zwickau aflându-se în zona ocupată de sovietici, Auto Union AG s-a desfinţat. Fabrica Audi s-a transformat în întreprinderea naţionalizată VEB Automobilwerk Zwickau (VEB: Volkseigener Betrieb; „întreprindere proprietate a poporului”) unde a fost construit automobilul AWZ P70. Unită în anul 1958 cu fosta uzină Horch, noua uzină HQM Sachsenring GmbH a produs pînă în anul 1991 automobilul Trabant.

În oraşul bavarez Ingolstadt din zona de ocupaţie americană, a fost inaugurată o nouă companie Auto Union. Numeroşi angajaţi ai uzinelor devastate din Zwickau au plecat la Ingolstadt şi au reînceput producţia de autovehicule sub marca DKW. Primul model a fost DKW F89, echipat cu motor în doi timpi. Era bazat pe tehnica interbelică şi era construit similar şi în Zwickau.

În 1958, Daimler-Benz a cumpărat 87% din acţiunile companiei Auto Union, iar în anul următor deţinea 100%. Între anii 1964 - 1966, Grupul Volkswagen a cumpărat fabrica din Ingolstadt şi mărcile Auto Union. Epoca motoarelor în doi timpi s-a sfârşit în anii '60. Clienţii preferau motoare în patru timpi, care erau mai confortabile. În septembrie 1965 a fost lansat ultimul model DKW, DKW F102, care avea un motor în doi timpi şi unele modificări în faţă şi în spate, cu două variante de motor în doi timpi: 2 şi 6 cilindrii în V (60 CP şi 83 CP). Din a doua variantă de motor au fost construite aproximativ 100 de exemplare în anul 1966.
Volkswagen a „aruncat la gunoi” marca DKW din cauza mirosului său de motor în doi timpi, „relansând” marca Audi.

Pentru a asigura locurile de muncă pentru aproximativ 12.000 de angajaţi în uzina din Ingolstadt, şi pentru a acoperi cheltuielile pentru dezvoltarea noului automobil, din luna mai 1965 pînă în 4 iulie 1969 în Ingolstadt au fost produse 347.869 VW-uri („broască”).

Modelul numit oficial F103 din anul 1965, dezvoltat de Daimler-Benz, era vândut simplu ca Audi (numele fiind al modelului, nu al producătorului, care era oficial încă Auto Union), mai târziu cunoscut ca Audi 72. Modelele erau denumite după numărul de cai-putere şi vândute ca Audi 60, 75, 80, şi Super 90. Aceste modele au fost vândute până în 1972.

În anul 1967, noul NSU Ro 80 era o maşină a erei spaţiale, cu mult înaintea vremii sale în privinţa unor detalii tehnice, ca aerodinamica, scăderea greutăţii şi siguranţa, dar problemele motoarelor Wankel au pus capăt independenţei NSU-ului. Astăzi, uzina de la Neckarsulm este folosită pentru construcţia modelelor Audi A4, Audi A5 Cabrio, Audi A6, Audi S/RS 6 der Audi allroad quattro, Audi R8 şi Audi A8.

În 1969, Auto Union s-a unit cu NSU, o firmă din Neckarsulm, lângă Stuttgart. În anii '50, NSU era cel mai mare producător de motociclete din lume, dar a trecut la producţia de automobile mici, de exemplu NSU Prinz (versiunile TT şi TTS sunt încă populare ca maşini de curse de colecţie). NSU s-a concentrat apoi pe noile motoare rotative, „motoare Wankel”, dezvoltate după concepţia lui Felix Wankel.

Automobilul de dimensiuni medii la care lucra NSU, K70, urma să fie o combinaţie între Prinz, cu tracţiune în spate, şi modelul futuristic NSU Ro 80. Totuşi, Volkswagen a luat modelul K70 pentru propria sa gamă, terminând existenţa NSU ca marcă separată.

Prin fuzionarea în anul 1969 a companiilor NSU cu Auto Union a rezultat Audi NSU Auto Union AG, care în anul 1985 a fost denumită în Audi AG. Cu această denumire nouă, centrala firmei sa mutat din Neckarsulm la Ingolstadt.

În anul 1970, Volkswagen a prezentat marca Audi în Statele Unite ca „modelul anului 1970”.

Prima maşină din acest regim a fost Audi 100, în 1968. Acesta a fost însoţit în 1972 de Audi 80/Fox (care a constituit baza pentru Volkswagen Passat din 1973) şi în 1974 Audi 50 (redenumit Volkswagen Polo). Audi 50 a fost din mai multe puncte de vedere nucleul designului, deoarece acesta a fost prima apariţie a conceptului VW Golf/Polo, care a dus la o maşină de succes mondial.

Audi a dezvoltat şi introdus numeroase inovaţii tehnice noi, ca de exemplu, unghi de cădere negativ al direcţiei la modelul Audi 80 în anul 1972, 1975 primul motor al Grupului Volkswagen cu injecţie mecanică de carburant, K-Jetronic la „motorul GTI” la VW Golf.

În anul 1977 motorul cu aprindere prin scânteie cu 5 cilindri a fost folosit la automobilul Audi 100. În 1980 a fost introdus sistemul de tracţiune quattro la Audi quattro, care era plănuit pentru toate tipurile cu o putere mai mare de 200 CP.

Imaginea pe care o aveau clienţii despre Audi la acel moment era una conservatoare. Ca atare, a fost acceptată propunerea inginerului constructor de şasiuri Jörg Bensinger de a dezvolta o tracţiune integrală pe vehiculul militar de teren (jeep) Volkswagen Iltis („Dihorul”) pentru un Audi performant, de raliu. Automobilul cu astfel de calităţi, Audi quattro (un coupe turbo), a fost prezentat în 1980.

Audi quattro a fost primul automobil german de producţie la scară largă cu tracţiune integrală permanentă prin intermediul unui diferenţial central. Este frecvent menţionat ca Urquattro („Quattro original” sau „primar”). Asemenea vehicule au fost fabricate în număr mic (toate construite manual de o singură echipă), dar a fost un model de mare succes la raliuri. Marile victorii au dovedit fiabilitatea maşinilor de curse cu tracţiune integrală, iar Audi a început să fie asociat cu mari inovaţii în domeniul automobilistic.

Filiala quattro GmbH a fost fondată în anul 1983 şi este deţinută în totalitate de Audi AG. Această filială este începând cu anul 1996 o firmă de vehicule sport cu sediul în Neckarsulm.

În 1983 Audi a fost prima firmă de automobile germane care a primit aprobarea generală („ABE”) pentru vehiculele cu convertoare catalitice.

În 1986, pe măsură ce modelul bazat pe Passat, Audi 80, începea să capete o imagine de „maşina a bunicului”, a fost lansat modelul Audi 80 B3 (Typ 89), cu o vandabilitate bună, unde era introdus şi sistemul de siguranţă procon-ten. Totuşi, dinamica şi exteriorul modern erau trase în jos de motorul slab performant, iar pachetul de opţionale era oarecum „spartan”.

La sfârşitul anilor '80, Audi a introdus că prima firmă germană de automobile, după Fiat Croma TD id şi Rover Montego, un motor diesel cu injecţie directă şi grupul de turbosupraalimentare la modelul Audi 100 TDI. La începutul anilor '90, vânzările au început să scadă şi au început să apară unele probleme fundamentale de producţie.

Scăderile în vânzări nu au fost rezolvate de Statele Unite, din cauza unui reportaj TV de 60 de minute, care susţinea că autoturismele Audi sufereau de „acceleraţie neintenţionată”. Autorii reportajului s-au bazat pe plângerile clienţilor în legătură cu accelerarea vehiculului în timpul acţionării frânei. Inspectori neutri au conchis că cea mai probabilă cauză era distanţa mică între pedalele de frână şi acceleraţie (în comparaţie cu automobilele americane) şi inabilitatea conducătorilor auto, din cauza neatenţiei, de a deosebi cele două pedale. (La maşinile de curse, când se schimbă treapta de viteză într-una inferioară, în timpul frânării, acceleraţia trebuie folosită pentru a potrivi turaţiile motorului, încât ambele pedale trebuie să fie cât mai apropiate una de alta, pentru a putea fi controlate simultan de piciorul drept, cu degetele pe frână şi calcâiul pe acceleraţie; tehnica aceasta se numeşte „degete-călcâi”). Aceasta nu constituia nicio problemă în Europa, probabil mulţumită experienţei şoferilor europeni în privinţa transmisiei manuale.

Istoria internetului partea II

In anul 1989, numarul gazdelor ajunge la incredibilul numar (pentru acea perioada), 100.000. Se conecteaza la NSFNET Australia, Germania, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda si Porto Rico, urmate in 1990 de Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Elvetia, Grecia, India, Irlanda, Coreea si Spania.

Anul 1990 a fost unul aparte, fiind anul in care ARPANET a incetat sa existe. Astfel s-a scris istoria acestei organizatii, inceputa in 1957, si ale carei baze s-au pus in 1966, si care a luat practic fiinta in 1969. 21 de ani de existenta fara de care Internetul nu ar fi ceea ce este astazi.
Archie (Archive) a fost un program creat de Alan Emtage si Bill Heelan, o prima incercare de organizare a informatiei pe Internet (indexarea siturilor FTP).
Ia fiinta EFF (Electronic Frontier Foundation) la initiativa lui Mitch Kapor. EFF este un grup non-profit, care are ca scop principal protejarea drepturilor persoanelor care navigheaza pe Internet. Daca doresti sa afli mai multe despre aceasta organizatie, poti sa o faci vizitand adresa www.eff.org.
Au avut loc si doua intamplari mai „deosebite” in acest an. Prima este leagta de „mitul prajitorului de paine”.
Dan Lynch, presedinte al Interop Internet Networking Show, i-a promis lui John Romkey in 1989 ca ii va da un premiu in anul urmator daca va reusi sa conecteze la Internet un prajitor de paine.
„Ceea ce parea o gluma s-a transformat insa intr-un fapt real. Lucrand impreuna cu prietenul lui, Simon Hackett, Romkey a conectat un astfel de prajitor (Sunbeam Deluxe Automatic Radiant Control Toaster) la Internet. Evenimentul a devenit atractia numarul unu a show-ului Interop.
De fapt prajitorul fusese conectat printr-o retea TCP/IP, si controlat prin SNMP MIB (Simple Networking Management Protocol Management Information Base). Avea in fond un singur control (de pornire/oprire), iar „nuanta” mai mult sau mai putin inchisa a painii era data de durata de prajire (cat timp era tinut aparatul in functiune). Totusi era nevoie de interventia unei fiinte umane pentru a introduce feliile de paine in aparat. Aceasta „problema” s-a rezolvat un an mai tarziu, cand, in cadrul aceluiasi eveniment a fost adaugat un mic sistem „robot”, controlat de asemenea prin Internet, care apuca si introducea singur painea in prajitor.” http://livinginternet.com/i/ia_myths_toast.htm
Celalalt eveniment de care pomeneam, l-a avut in prim plan pe controversatul personaj Kevin Poulsen (a carui viata o poti gasi prezentata in detaliu in celebra carte „The Watchman: The Twisted Life and Crimes of Serial Hacker Kevin Poulsen”). Ce s-a intamplat de fapt? Postul de radio Kiis FM (nici o legatura cu postul romanesc cu nume aproximativ identic :) ) organizase un concurs „Win a Porsche by Friday” (Castiga un Porsche pana vineri), in care cel de-al 102-lea apelant castiga un Porsche in valoare de 50.000 USD. Kevin si cativa amici s-au asezat in fata calculatoarelor, au obtinut controlul asupra celor 25 de linii telefonice ale postului, blocand toate apelurile in afara de ale lor insisi. In acest fel, normal ca Poulsen a fost cel de-al 102-lea apelant, iar mai tarziu a fost prezent la sediu pentru a-si „ridica” premiul…
1991 este anul lansarii „Gopher”, protocolul de cautare si remediere a documentelor in retea.
Tot acum este prezentat si programul de criptare PGP (Pretty Good Privacy – www.pgp.com ), opera lui Philip Zimmermann. Cu toate ca a ajuns cel mai folosit program de criptare in toata lumea, Zimmermann a devenit tinta unei investigatii care a durat mai bine de trei ani, in care Guvernul l-a acuzat ca a violat restrictiile in ceea ce priveste exportul de software criptografic. Despre acest soft s-a spus ca daca este folosit cum trebuie, poate genera mesaje atat de bine protejate, incat nici agentiile guvernamentale (NSA – www.nsa.gov ) nu sunt capabile sa sparga codul.
In august 2004, Zimmermann a fost selectat in Heinz Nixdorf MuseumsForum’s Wall of Fame pentru contributiile aduse la progresul tehnologiei informatiei.
Un alt soft interesant lansat tot in aceasta perioada a fost browserul-text Lynx pentru Unix, creatie a lui Lou Montulli.
Este imposibil sa fii din generatia 60-70 si sa nu fi auzit la inceputul anilor 90 despre celebrul virus Michelangelo. Fie ca se pricepeau sau nu, toata lumea discuta despre virusul care pe 6 martie 1992 (517 ani de la nasterea celebrului artist) va „distruge” calculatoarele. In cele din urma s-a dovedit ca lucrurile nu au stat chiar asa pe cum se astepta toata lumea. Oricum cei pasionati, si care nu au avut pana acum ocazia sa vada si sa analizeze codul, o pot face vizitand adresa www.wbglinks.net/pages/history/stuffwbgl/html/michelangelo.html.
Apare termenul WWW (World-Wide Web) lansat de CERN, avandu-l pe Tim Berners-Lee ca principal dezvoltator (www.w3.org/People/Berners-Lee/).
Primul server Web este nxoc01.cern.ch, lansat la sfarsitul anului 1990, si care ulterior a fost redenumit info.cern.ch. Se realizeaza upgrade-ul backbone-ului NSFNET la T3 (44,736Mbps), iar traficul depasesete 1 bilion de bytes/luna (10 miliarde de pachete/luna).
Dintre evenimentele mai importante care au avut loc in 1991, poate ca ar mai merita mentionate lansarea limbajului de programare Python, a Linux-ului 0.01 (a carui sursa avea 64KB), precum si conectarea la NSFNET a Africii de Sud, Croatiei, Hong Kong-ului, Poloniei, Portugaliei, Sinagapore, Taiwanului, Tunisiei si Ungariei. In 1992 numarul gazdelor atinge 1 milion, si apare expresia „surfing the Internet”(a naviga pe Internet). De fapt, termenul „net-surfing” mai aparuse pe USENET cu cateva luni inainte.
Se conecteaza la NSFNET Antarctica, Camerun, Cipru, Ecuador, Estonia, Kuweit, Letonia, Luxemburg, Malaiesia, Slovenia, Thailanda si Venezuela. Avand in vedere ca Romania avea sa se conecteze abia un an mai tarziu, mi s-a parut amuzant ca tari precum Antarctica, Kuweit sau Thailanda ne-au luat-o inainte…:).
In 1993 apare versiunea 1.0 a browserului Mosaic. Doi dintre liderii echipei care au dezvoltat browserul la NCSA (National Center for Supercomputing Applications) au fost doua persoane „cu greutate”, si anume Marc Andreesen (unul dintre fondatorii Netscape) si Jim Clark (unul dintre fondatorii Silicon Graphics).
Este bine sa retinem acest an, si poate chiar si data exacta (30 aprilie 1993), fiindca este momentul in care CERN a anuntat ca WWW-ul este gratuit pentru toata lumea. (Cum ar fi fost astazi daca ar fi trebuit sa platim taxe pentru a naviga pe Internet?!).
In luna iunie a acestui an, erau online exact 130 de situri. Studiul efectuat de Netcraft in luna aprilie a anului 2005 avea sa arate ca in luna respectiva (aprilie 2005) erau online 62,286,451 de situri!
In acest an apar si alte tipuri de daunatori in afara de celebrii virusi. Se conecteaza la NSFNET Bulgaria, Costa Rica, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Federatia Rusa, Fiji, Ghana, Guam, Indonezia, Kazakhstan, Kenya, Liechtenstein, Peru, Romania, Turcia, Ucraina si Insulele Virgine.
Un an mai tarziu, in 1994 se sarbatoreste cea de-a 25-a aniversare a Internetului/ARPANET-ului. Acesta a fost unul bogat in evenimente legate de Internet si unul determinant pentru istoria Internetului. Sunt lansate browserele Opera si Netscape.
Hakon Lie si Bert Bos dezvolta ceea ce avea sa poarte denumirea de CSS (Cascading Style Sheets – Folie de stil in cascada).
David Filo si Jerry Yang studenti la Inginerie Electrica in cadrul Universitatii Stanford, au infiintat un ghid al siturilor web, care mai tarziu avea sa fie denumit yahoo.com. Ideea initiala a fost aceea de a tine evidenta intereselor personale pe Internet. Situl se numea initial „Jerry’s Guide to the World Wide Web – Ghidul lui Jerry catre WWW”, insa acesta s-a transformat in Yahoo!, acronim de la Yet Another Hierarchical Officious Oracle.
Craciunul anului 1994 nu va fi uitat niciodata probabil de Kevin Mitnick, care a fost prins si retinut cu ajutorul specialistului in securitate Tsutomu Shimomura. In acest an se conecteaza la NSFNET: Algeria, Armenia, Bermuda, Burkina Faso, China, Columbia, Filipine, Jamaica, Jordan, Liban, Lituania, Macao, Maroc, Noua Caledonie, Nicaragua, Niger, Panama, Senegal, Sri Lanka, Swaziland, Uruguay si Uzbekistan.
Perioada de dupa 1995 si pana in prezent a fost una din cele mai bogate si pline de evenimente in istoria Internetului.
Odata cu infiintarea vBNS (very high speed Backbone Network Service – www.vbns.net) de catre National Science Foundation (NSF), care interconecta centre performante, ia nastere noul NSFNET.
La data de 23 mai 1995, compania Sun lanseaza limbajul de programare JAVA. „La 23 mai 1995, John Gage, director al biroului pentru stiinta al Sun Microsystems, si Marc Andreessen, cofondator si vicepresedinte executiv la Netscape, au anuntat audientei SunWorld ca tehnologia Java este reala, oficiala, si urma sa fie incorporata in browserul Netscape, portalul lumii catre Internet. La acea vreme, toata echipa Java, care nu era inca o divizie, numara mai putin de 30 de oameni” – www.sun.com. Acest grup restrans a stat la baza promovarii si dezvoltarii tehnologiei de succes.
In aceasta perioada se concretizeaza aspectul „multimedia” al Internetului si totodata posibilitatile deosebite in acest sens. RealAudio, o tehnologie de streaming (transmisie continua si fluida a unor pachete de date), a permis utilizatorilor sa asculte muzica direct de pe Internet aproape in timp real. Tot in aceasta ordine de idei, Radio HK este primul post comercial care transmite 24 de ore din 24 doar pe Internet.
Se incepe furnizarea de acces la Internet prin dial-up de catre companii precum America Online, CompuServe, multe altele care-si desfasurau activitatea in domeniul calculatoarelor devin publice, Netscape aflandu-se in fruntea acestora.
Poate mult spus, insa din pacate 1995 este anul in care inregistrarea domeniilor nu mai este gratuita, percepandu-se o taxa anuala de 50 USD.
La data redactarii acestui articol se implinesc exact zece ani de cand i s-a interzis pentru prima data unei persoane sa acceseze Internetul. Este vorba despre Christopher Matthew Lamprecht, avand numele de cod „Minor Threat”. Acesta a fost acuzat pentru mai multe infractiuni, recunoscandu-si vina. La inceputul anilor ’90, Chris a conceput un program, denumit Tone Locator (ToneLoc), pentru gasirea de linii telefonice deschise. La adresa www.cnn.com/TECH/computing/9810/23/jail.idg/ poti sa gasesti un articol interesant („ce se intampla cu hackerii in inchisoare”) despre acest personaj.
In 1996, MCI upgradeaza backbone-ul Internetului prin adaugarea a peste 12500 de porturi, viteza crescand de la 155Mbps la 622Mbps. Este adusa in discutie posibilitatea adaugarii a 7 noi gTLD-uri (generic Top Level Domain): .firm, .store, .rec, .info, .nom, .arts, .web.
Acest an marcheaza si inceputul razboiului browserelor, care pana atunci se dusese doar intre Microsoft si Netscape, multe companii noi lansand variante beta a unor navigatoare.
Ar fi interesant sa vedem o evolutie comparativa a procentelor detinute de cele doua browsere importante, si cum s-au schimbat lucrurile intr-o perioada scurta de timp:
Mai – Netscape 83,2%, IE 7%
Iunie – Netscape 78,2%, IE 8,3%
Iulie – 72,6%, IE 15,8%
August – 62,7%, IE 29,1%
A fost inceputul unei dominatii care avea sa dureze ani buni, aproape pana in zilele noastre, cand situatia a inceput sa se clatine serios pentru browserul companiei Microsoft.
Bineinteles ca, asa cum se intampla de obicei, odata cu lucrurile bune pe care le-a adus Internetul, au inceput sa se strecoare si aspecte mai putin placute, cum ar fi virusi, viermi de Internet, materiale pornografice sau instigatoare la violenta.
In urma acestor evenimente si nu numai, in diverse tari incep sa apara restrictii in ceea ce priveste accesul si utilizarea Internetului.
„China – utilizatorii si providerii trebuie sa se inregistreze la politie;
Germania – restrictionarea accesului la anumite newsgroup-uri ale CompuServe;
Arabia Saudita – limiteaza accesul la Internet doar pentru universitati si spitale;
Singapore – furnizorii de continut politic si reigios trebuie sa se inregistreze la stat;
Noua Zeelanda – clasifica PC-urile ca si „publicatii” care pot fi cenzurate sau confiscate”.
Sursa: Human Rights Watch – www.hrw.org
Un an mai tarziu, afacerile cu nume de domenii incep sa infloreasca, domeniul business.com fiind vandut in schimbul sumei de 150.000 USD.
In 1998 se estimeaza ca Web-ul cuprinde intre 275 (Digital) si 320 (NEC) de milioane de pagini. Si daca tot pomeneam de afacerile pe Internet, Compaq achizitioneaza altavista.com pentru 3,3 milioane de dolari.
La 22 februarie 1999, „First Internet Bank of Indiana” – www.firstib.com , devine prima banca ce ofera o gama completa de servicii doar pe Internet.
MCI/Worldcom, furnizorul vBNS pentru NSF, incepe upgradarea backbone-ului SUA la 2,5Gbps.
In primavara acestui an, ICANN anunta 5 registratori pentru SRS (Shared Registry Systems): CORE, AOL, France Telecom/Oléane, Melbourne IT, si Register.com. De altfel, ultimul din aceasta lista, Register.com este primul registrator care activeaza online incepand cu 7 iunie 1999.
IBM devine primul partener corporativ caruia i s-a aprobat accesul la reteaua Internet2, denumit pe situl oficial www.internet2.edu , „un proiect condus de peste 200 de universitati americane, in colaborare cu industria si guvernul, care dezvolta aplicatii si tehnologii avansate pentru cercetare si educatie, accelerand astfel crearea viitorului Internet”. Doi ani mai tarziu, cinci licee din cinci state americane aveau sa devina primele care au obtinut acces la reteaua Internet2. Anul 1999 a fost unul in care pe Internet oportunitatile si tehnologiile principale au fost bancile si comertul electronic.
Dupa ce domeniul business.com a fost vandut din nou, de data aceasta pentru 7,5 milioane USD, devenea evident ca numele de domenii trebuiau alese „cu grija” daca doreai sa te imbogatesti in acest fel.
Inceputul noului mileniu nu a fost unul de bun augur, un masiv atac de tip DOS (Denial of Service – pachete de informatii trimise catre o tinta pana aceasta se blocheaza si nu mai poate accepta trafic legitim – ca in cazul unei linii telefonice supraaglomerate) afectand situri importante precum Amazon, Yahoo, CNN.com sau eBay. Un articol detaliat pe aceasta tema poti sa gasesti la adresa http://archives.cnn.com/2000/TECH/computing/02/09/cyber.attacks.01/index.html.
La 4 mai este lansat viermele „Love Letter” fiind afectate sistemele pe care ruleaza Windows si care au activate WSH (Windows Scripting Host); mai multe detalii despre acest program malitios poti sa afli vizitand pagina http://www.cert.org/advisories/CA-2000-04.html.
Spre sfarsitul anului, ICANN selecteaza noi TLD-uri: .aero, .biz, .name, .pro, .coop, .info si .museum.
Uneori excesul de zel duce la crearea unor situatii cel putin bizare, cum s-a intamplat in anul 2001 in Australia, cand „forwardarea” e-mailurilor devine ilegala, fiind vazuta ca o incalcare a drepturilor de autor.
In luna iulie, Napster si-a inchis portile din cauza problemelor legate de incalcarea legii drepturilor de autor, 60 de milioane de utilizatori ramanand cu buzele umflate… (nu e de mirare ca RIAA, cea care a intentat procesul, a ajuns una dintre cele mai blamate asociatii).
Tot in vara acestui an, un incendiu care a avut loc intr-un tunel din Baltimore, Maryland a afectat serios cablurile din fibra optica folosite de furnizori importanti, perturband serios traficul in statele „atlantice”.
Spre sfarsitul lui 2001 are loc in timp real prima transmisie HDTV necomprimata pe Internet2.
Cei mai importanti virusi ai anului au fost, in ordinea aparitiei Code Red, Nimda, SirCam, BadTrans, iar tehnologii promitatoare, precum “Grid Computing” si P2P bateau la usa.
In septembrie 2002, Internet2 numara 200 de universitati, 60 de corporatii si 40 de membri afiliati.
O luna mai tarziu, sute de situri spaniole “s-au inchis” in semn de protest pentru legea care cerea tuturor siturilor comerciale sa se inregistreze la guvern.
In 2003 viermele de Internet SQL Slammer a cauzat unul dintre cele mai mari si mai rapide atacuri de tip DDoS (Distributed Denial of Service). Au fost blocate 5 din cele 13 servere DNS, si mii de alte servere obisnuite.
La scurt timp au urmat alte doua dezastre, cauzate de data aceasta de virusul Sobig.F si de viermele de Internet MSBlast (Blaster).
La inceputul anului 2004, mai exact in luna februarie, Abiline (coloana vertebrala a Internet2) este upgradat de la 2,5Gbps la 10Gbps, iar pentru “pretentiosi” Network Solutions ofera inregistrare de domenii pentru 100 de ani.