Istoria internetului partea I

Deschidem calculatorul si zilnic ne lovim de email, browser, server, chat, mesagerie instantanee. Toate acestea reunite sub tutela Internetului. Cum a aparut si s-a dezvoltat acest paianjen urias, ce a stat la baza lui, vom vedea in paragrafele urmatoare.

Implicatii si influente

Bineinteles ca aproape toate lucrurile pe care le face omul sunt legate de progres. Iar progresul este in mare masura sinonim cu confortul. Daca stam sa ne gandim ca acum cateva secole era nevoie de cateva saptamani sau poate chiar luni pana se raspandea o stire de la un capat la altul al Pamantului, asa ceva pare de neconceput in ziua de azi, cand poti sa afli instantaneu ce se intampla la zeci de mii de kilometri distanta.
O definitie a Internetului ar suna cam asa: un „mecanism” urias format din zeci de milioane de calculatoare conectate intre ele (prin cabluri sau wireless) prin care orice persoana poate sa aiba acces la informatii, indiferent de pozitia geografica in care se gaseste. Astfel, o persoana din Londra poate sa acceseze – in cateva secunde – informatii care se gasesc pe un server din Tokyo.
Spuneam intr-unul dintre paragrafele anterioare ca nevoia de confort si economisirea timpului au fost si sunt motoarele principale ale evolutiei (tehnologice, sociale, comerciale). Internetul a constituit o revolutie pentru fiecare dintre acesti trei factori. Din punct de vedere tehnologic, lucrurile au explodat in ultimii 10 ani, astfel incat s-a ajuns astazi la schimbarea de date intre doua calculatoare aflate in orase diferite, cu viteze de 101 Gb/s, ceea ce practic inseamna ca ai putea transfera toate datele de pe un hard disc de 250 de GB in 19,8 secunde!
Semnificativ a fost si impactul asupra relatiilor sociale. Accesul mult mai rapid la informatie influenteaza foarte mult generatiile emergente, iar modalitatile de comunicare sunt diverse si extrem de accesibile.
Nu in ultimul rand, Internetul a devenit o baza a comertului, facilitand mult platile si diverse tranzactii.
Insa cum toate acestea trebuie sa fi avut un inceput, am fost curios sa vad de unde a pornit totul, asa ca m-am asezat confortabil in fotoliu, mi-am pus ochelarii pe nas si am inceput sa cercetez…

Origini

Cu toate ca ceea ce voi spune acum ar putea suna ciudat si – chiar daca as putea sa fiu acuzat ca exagerez – primul eveniment care a avut o anumita semnificatie in pregatirea terenului a fost cablul trans-Atlantic realizat in 1858. La vremea respectiva evenimentul a fost vazut ca o super-realizare, chiar daca in realitate a fost un esec tehnic, functionand doar pentru cateva zile. 8 ani mai tarziu insa, cablurile instalate aveau sa reziste timp de aproape un secol!
Si am sa mai fac inca o declaratie „incendiara”: probabil ca am putea sa le multumim rusilor pentru Internetul de azi! :) Bineinteles ca e mult spus, insa o legatura chiar exista. In 1957, dupa ce Uniunea Sovietica a lansat la data de 4 octombrie primul satelit artificial, Sputnik, Statele Unite au ripostat infiintand la 7 februarie 1958, in cadrul Departamentului Apararii, ARPA (Advanced Research Projects Agency), agentie responsabila cu cercetarea stiintifica si tehnologica pentru armata. La adresa www.arpa.mil se gaseste situl oficial al organizatiei (acum DARPA – Defense Advanced Research Projects Agency). Aceasta organizatie a strans in jurul ei o multime de persoane foarte capabile, care in mai putin de un an si jumatate au realizat primul satelit american.
Abia peste cativa ani, ARPA a inceput sa se concentreze asupra retelelor si tehnologiei comunicatiilor.
Una dintre cele mai importante persoane care a contribuit la nasterea Internetului, este fara doar si poate Joseph Carl Robnett “Lick” Licklider. Dar inainte de a continua, ar fi oportun sa amintesc si lucrarea lui Leonard Klienrock, „Information Flow in Large Communication Nets”, un text in care este prezentata pentru prima data teoria schimbului de „pachete”. Documentul scanat integral il gasesti la adresa www.lk.cs.ucla.edu/LK/Bib/REPORT/PhD/proposal.html .
Licklider a fost ales in 1962 sa conduca centrul ARPA de cercetare si imbunatatire a utilizarii calculatorului in scopuri militare. Fiind o persoana foarte deschisa si intreprinzatoare, Licklider nu s-a plafonat si a extins contractele din sectorul privat catre universitati, acesta fiind pasul care a dus la infiintarea ARPANET.
Cat timp a fost la DARPA si-a convins succesorii, pe Iavn Sutherland, Bob Taylor si pe Lawrence Roberts de importanta conceptului de retea.
Nu a trecut mult timp pana cand Roberts a pus teoria in practica, asa ca in 1965 impreuna cu Thomas Merrill au conectat doua calculatoare, un TX-2 situat in Massachusetts cu un Q-32 aflat in California prin intermediul unei conexiuni dial-up foarte lente, luand nastere practic prima retea de tip WAN (wide area network). Realizarea a demonstrat ca PC-urile pot functiona foarte bine interconectate, pot sa schimbe date sau sa ruleze programe, insa a mai evidentiat o realitate: necesitatea unei conexiuni mai rapide.
In lucrarea „On Distributed Communications” (1964), un inginer pe nume Paul Baran descrie o arhitectura remarcabila a unei retele de distribuire a pachetelor de date. Reteaua este creata in asa fel incat sa reziste la degradarea unuia dintre componente fara a se pierde comunicatia intre doua puncte. Din moment ce fiecare calculator poate fi conectat la unul sau mai multe computere, s-a presupus ca orice legatura a retelei poate sa se intrerupa, astfel ca nu exista un control sau o administrare centrala.
Arhitectura lui Baran a fost bine pusa la punct, si a fost un punct de baza in a convinge armata ca retelele globale de calculatoare sunt o tehnologie promitatoare. Pentru activitatea si contributia pe care a avut-o la infiintarea si evolutia Internetului, Baran a primit numeroase premii, printre care Medalia IEEE Alexander Graham Bell (distinctie stabilita in 1976 pentru a celebra un centenar de la inventarea telefonului).
Doi ani mai tarziu, in 1966, Roberts a intocmit primul plan ARPANET, urmand ca in 1969 cei de la UCLA (University of California, Los Angeles) sa le propuna celor de la DARPA organizarea centrului „Network Measurement” in cadrul proiectului ARPANET (Advanced Research Project Agency Network). In acest an BBN (Bolt, Beranek and Newman – o firma de consultanta fondata in 1948) a livrat celor de la UCLA un IMP (Interface Message Processor – un router cu o interfata si un soft special) bazat pe Honeywell DDP 516 (minicalculator cu 12K de memorie), pentru a se incerca o interconectare, liniile de 50Kbps prin care s-au realizat legaturile fiind furnizate de AT&T. Acesta a fost conectat la alte doua situri (SRI si UCSB), intr-o retea cu patru noduri.
Nodul 1 - UCLA, nodul 2 – SRI (Stanford Research Institute), nodul 3 – UCSB (University of California Santa Barbara) si nodul 4 – UA (University of Utah).
Planul era intr-adevar maret pentru acea perioada: un profesor de la universitatea din California impreuna cu un grup de studenti au incercat sa se logheze in calculatorul Universitatii din Stanford si sa trimita cateva date catre acesta. Lucrurile au luat o turnura neasteptata insa. Pe data de 29 octombrie, in momentul in care au incercat sa scrie „login” pentru a vedea daca literele sunt afisate pe monitorul aflat la distanta, cand au ajuns la litera G, sistemul s-a blocat :). Oricum, pana si faptul ca primele doua litere aparusera, era deja o adevarata realizare.
Inceputul anilor 1970 a insemnat accelerarea procesului de dezvoltare, V.G. Cerf, C.S. Carr si S. Crocker publicand lucrarea „HOST-HOST Communication Protocol in the ARPA Network”, iar gazdele ARPANET incep sa foloseasca NCP (Network Control Protocol) primul protocol „host-to-host”.
In anul urmator existau deja 15 noduri (23 de gazde): UCLA, SRI, UCSB, Univ of Utah, BBN, MIT, RAND, SDC, Harvard, Lincoln Lab, Stanford, UIU(C), CWRU, CMU, NASA/Ames.
La inceputul toamnei BBN a inceput sa livreze IMP-uri folosind Honeywell 316 (mai ieftin decat predecesorul sau). Din cauza faptului ca IMP-urile erau limitate la 4 conexiuni, BBN a dezvoltat un IMP care suporta pana la 64 de terminale.
Acest an este unul de referinta, deoarece Ray Tomlinson – angajat al BBN – inventeaza programul de email ce avea ca scop expedierea de mesaje intr-o retea. De fapt emailul a fost o combinatie intre SENDMSG si CPYNET (un program experimental de transfer de fisiere). Tomlinson a modificat programul pentru ARPANET, ajungand un adevarat succes. Tot in aceasta perioada a fost ales si simbolul „@” (at) pentru a conecta numele utilizatorului cu numele gazdei, adresare ce a ramas neschimbata pana in ziua de azi.
Anul 1973 a fost de asemenea unul important, deoarece au avut loc mai multe evenimente semnificative :
- s-a realizat prima conexiune internationala la ARPANET (cu UCL – University College of London).
- apare in lucrarea de doctorat a lui Bob Metcalfe conceptul Ethernet.
- intr-o publicatie aparuta in luna martie, se precizeaza ca numarul de utilizatori ai ARPANET-ului depaseste 2000, iar 75% din trafic este „acaparat” de email.

In luna mai a anului 1974, Bob Kahn si Vint Cerf au publicat o lucrare denumita „A Protocol for Packet Network Interconnection”, disponibila integral la adresa http://global.mci.com/us/enterprise/insight/cerfs_up/technical_writings/protocol_paper/index.xml?slide=1 , lucrare cam „greoaie”, insa care merita citita deoarece descrie in detaliu designul si implementarea unui program de control al transmisiei (TCP), care in 1978 se va desparti in TCP si IP.
ARPANET a dat nastere unui numar de protocoale legate in primul rand de schimbul de pachete. Astfel, unul dintre cele mai trainice rezultate a fost dezvoltarea unui protocol utilizator-retea care a devenit interfata standard dintre utilizatori si retele, denumit „ITU-T Recommendation X.25”. Acesta a fost si baza pe care firma de consultanta BBN (despre care am vorbit in numarul trecut) a deschis Telenet-ul, un serviciu comercial de schimb de pachete, care a devenit odata cu trecerea timpului parte a serviciului Sprint X.25.
Un an mai tarziu, apare si primul „mailing list” - un grup de discutii pe o anumita tema prin intermediul mesajelor trimise prin email; in momentul in care un mesaj este trimis pe o astfel de lista de emailuri, fiecare persoana inregistrata primeste un mesaj – creat de Steve Walker. Einard Stefferud e persoana care si-a luat rolul de moderator deoarece aceasta lista nu a fost automata la inceput.
Trecusera doar patru ani de cand Tomlinson inventase programul de email, si a urmat ca John Vittal sa se implice, sa dezvolte si sa transforme programul intr-unul cu o interfata prietenoasa si care sa ofere mai multe optiuni. Desi fusesera adaugate optiuni pana cand Vittal, tanar programator la ISI (Information Sciences Institute) in cadrul Universitatii din California de Sud s-a pus sa dezvolte MSG, acesta a fost primul program care a oferit functii de „filing”, „forwarding” si „replying”.
Anul 1977 aduce RFC 733, standardul pentru formatele mesajelor text (specificatiile emailului). La adresa www.faqs.org/rfcs/rfc733.html poti sa gasesti documentul integral. Lucrarea prezinta spatiul de lucru, sintaxa, semantica si se incheie cu cateva exemple concrete.
Dupa ce in luna martie a anului 1978, TCP s-a impartit in TCP si IP, la 12 aprilie 1979, Kevin MacKenzie trimte un email catre MsgGroup in care sugereaza utilizarea anumitor simboluri, de genul -), pentru ca textul sa nu fie prea searbad. Simbolul „-)” vroia sa insemne „limba in barbie”. Problema a fost ca in acel moment nimeni nu a parut interesat de idee, asa ca aceasta a ramas doar in stadiul de proiect. Abia 3 ani mai tarziu, Scott Fahlman (socotit parintele emoticon-urilor) a propus utilizarea simbolurilor :-) si :-( pentru a nu se mai isca discutii interminabile atunci cand cineva posta un text in gluma, iar altii il luau in serios. Fahlman nu avea sa realizeze ce importanta va avea acel mesaj, asa ca nu i-a dat atentia cuvenita, iar acesta s-a pierdut. In cele din urma, dupa mari eforturi, mesajul a fost recuperat. La adresa www-2.cs.cmu.edu/~sef/Orig-Smiley.htm poti sa citesti mesajul original si istoria buclucasa de recuperare a acestuia.
Inceputul anilor 1980 este unul destul de ghinionist, deoarece la data de 27 octombrie sistemul ARPANET este complet blocat de un virus (se pare ca a fost vorba de un accident si nu de intentie), fiind necesare careva zile pana ce sistemul este pus din nou pe picioare. Tot in aceasta perioada au fost initiate doua noi proiecte de retelistica: BITNET (Because It’s Time NETwork) si CSNET (Computer Science NETwork). BITNET a inceput ca o retea cooperativa la Universitatea City din New York, realizand prima conexiune catre Yale. Aceasta a adoptat suita de protocoale IBM RSCS si se baza pe conexiuni directe de linii inchiriate intre participanti. Majoritatea conexiunilor BITNET originale faceau legaturile intre calculatoare IBM performante din centrele universitare. Lucrurile aveau insa sa se schimbe pe masura ce implementarile protocoalelor puneau la dispozitie si alte calculatoare. Un avantaj al acestei retele era faptul ca oferea utlizatorilor servicii unice de genul LISTSERV (o aplicatie software de liste e-mail).
CSNET (Computer Science NETwork) a fost fondata de NSF (National Science Foundation) in primul rand pentru a furniza servicii de retelistica (email in special) universitatilor si grupurilor de cercetare care nu aveau acces la ARPANET. CSNET folosea protocolul Phonenet MMDF, si in premiera a utilizat TCP/IP prin X.25 (protocol de schimb al pachetelor de date) folosindu-se de retele publice.
In 1982 DCA si ARPA stabilesc TCP (Transmission Control Protocol – Protocolul de control al transmisiei) si IP (Internet Protocol) ca suita de protocoale pentru ARPANET, cunoscute ca si TCP/IP. Acest eveniment a dus la o prima definitie a „internetului”, un set de retele interconectate (cele care foloseau TCP/IP), iar „Internet” – „interneturi” TCP/IP conectate intre ele.
Tot in acest an este creat de EUUG (European Unix Users Group), Eunet (European UNIX Network) care furniza servicii de e-mail si USENET (un sistem de mesagerie care foloseste o retea de calculatoare, de obicei Internetul, pentru a transfera mesaje organizate pe diferite teme).
In urmatorii doi ani au avut loc mai multe evenimente importante. Sunt conectate la retea orasul Stuttgart si Korea, iar in acelasi timp sunt realizate conexiuni noi intre Olanda, Suedia, Danemarca si Marea Britanie.
ARPANET avea sa se desparta in ARPANET si MILNET, cea din urma unindu-se cu DDN (Defense Data Network) creata cu un an in urma. Din cele 113 noduri existente, 68 au trecut in proprietatea MILNET.
Apar si statiile „desktop” pe care rula Berkley UNIX (4.2 BSD), acesta incluzand software de retea (la adresa www.daemonnews.org/199903/history.html poti sa gasesti o istorie interesanta a sistemului UNIX, inainte de Berkeley, 1975-1984).
De fapt anii 1980, au fost marcanti pentru explozia calculatoarelor, care aveau sa devina in scurt timp niste lucruri obisnuite in birourile importante, dar nu numai. Furnizarea de calculatoare si programe pentru acestea a devenit cea mai importanta industrie in mai putin de o decada. Astfel, echipamentele de retea erau o afacere profitabila pentru ingineri limitati pana atunci doar la calculatoare „mainframe”. Xerox a fost compania care a sesizat pericolul care vine din partea calculatoarelor, si temandu-se ca nu cumva produsele sale sa nu mai fie cautate (masini de scris, copiatoare), l-a angajat pe Bob Taylor, director la IPTO (Information Processing Techniques Office) in cadrul ARPA in perioada 1965-1969, pentru a construi un centru de cercetare Xerox, in care cele mai luminate minti sa nu faca altceva decat cercetare si dezvoltare in domeniul calculatoarelor si tehnologiei. Astfel a aparut PARC (Palo Alto Research Center), unde au fost recrutati printre altii, Jerry Elkind si Severo Ornstein.
Atmosfera la PARC era deosebita, o multime de tehnicieni si oameni de stiinta lucrand pentru viitorul calculatorului. In curand Xerox avea sa ajunga aproape de talia IBM-ului, aici nascindu-se si proiectul „Alto”, cu motto-ul „Un calculator pe biroul fiecaruia!”.
1984 este anul in care a fost introdus DNS-ul (Domain Name System). Acesta este un serviciu care indica modul in care numele sunt traduse in adrese IP, in acelasi timp controland si livrarea corespunzatoare a e-mailurilor. Daca un calculator nu se poate conecta la DNS, browserul nu va fi capabil sa acceseze situri folosind cuvinte-cheie usor de retinut (la adresa www.ripe.net/ripe/docs/ripe-192.html gasesti o configurare simpla a unui DNS). Acum este depasita si granita celor 1000 de „gazde”. Un an mai tarziu, la data de 15 martie 1985, symbolics.com devine primul domeniu inregistrat, urmand apoi cmu.edu, purdue.edu, rice.edu, berkeley.edu, ucla.edu, rutgers.edu, bbn.com, mit.edu, think.com, css.gov, mitre.org etc.
Canada a realizat in 1985 o mare performanta reusind intr-un an sa interconecteze universitatile din est cu cele din vest.
Un an mai tarziu ia fiinta NSFNET (National Science Foundation Network). Bazata pe modelul primitiv ARPANET care era axat pe o singura infrastructura pentru interconectarea campusurilor, NSFNET s-a concentrat pe o schema in care clientii regionali se conecteaza la backbone-ul NSFNET, iar la acestia se pot conecta alti clienti. NSF a creat 5 supercentre (JVNC@Princeton, PSC@Pittsburgh, SDSC@UCSD, NCSA@UIUC, Theory Center@Cornell) pentru a putea furniza putere de procesare pentru toti clientii. Interconectarea se baza pe un backbone („Fuzzball”) de 56kb/s, ceea ce a permis o explozie de conexiuni, in special din partea universitatilor.
Pentru a ne putea da seama de modul si viteza in care s-a dezvoltat Internetul, este suficient sa precizez ca in 1987 numarul „gazdelor” depaseste 10.000, ceea ce inseamna ca in mai putin de 3 ani, acestea au crescut de 10 ori.
In 1988, cind numarul ajunsese la 60.000 are loc un eveniment mai putin fericit: peste 6.000 de calculatoare au fost infectate cu un vierme de Internet (denumit Morris Worm, dupa numele autorului), blocand aproape in totalitate sistemul.
Francis Litterio povesteste pe pagina sa de Internet, http://world.std.com/~franl/ ce s-a intamplat: „Imi aduc aminte ce s-a intamplat. Obisnuit cu calculatorul, pentru mine fusese un eveniment deosebit, dar in 1988 Internetul era necunoscut chiar si celor mai pretentiosi reporteri, iar WWW-ul (World Wide Web) nu fusese inca inventat. Mi-aduc aminte ca NBC Evening News au dedicat mai putin de 30 de secunde acestui eveniment. Daca un dezastru de acceasi amploare ar avea loc in zilele noastre, presedintele SUA ar tine probabil o conferinta de presa in care sa calmeze populatia…” […] „In seara zilei de 2 noiembrie 1988, un program care se autocopia a fost lansat pe Internet. Programul, un vierme de Internet, <> calculatoare VAX si Sun-3 pe care rula Berkeley UNIX, si s-a folosit de resursele acestora pentru a ataca alte calculatoare. In cateva ore, programul s-a raspandit in intreaga America, infectand sute de mii de calculatoare, majoritatea dintre acestea devenind inactive”. […] „3 noiembrie 1988 este deja cunoscuta ca <>. Administratorii de sistem din toata tara au lucrat din greu in acea zi si au descoperit ca retelele de calculatoare erau supraincarcate. Daca s-au putut loga si au generat o lista de activitate, au observat mii de procese de tip <> (interpretori de comenzi). In momentul in care au incercat sa inchida procesele, acestea reapareau cu o viteza si mai mare. Nici macar restartarea calculatoarelor n-a avut nici un efect, deoarece in cateva minute de la repornire, sistemele erau din nou supraincarcate de aceste procese misterioase. De fapt, calculatoarele fusesera invadate de un vierme de Internet. Acesta este un program care se propaga printr-o retea, folosindu-se de resursele unui sistem pentru a-l ataca pe altul. (Virusul, in comparatie cu viermele de Internet, este un program care se insereaza intr-un alt program). Viermele a profitat de gaurile de securitate ale sistemelor pe care rula BSD UNIX 4.2, 4.3 sau SunOS. Aceste gauri i-au permis conectarea la alte calculatoare din retea, trecerea de pasul de autentificare, copierea iar apoi atacul asupra altor sisteme. Supraincarcarea s-a produs din cauza faptului ca viermii se raspandeau in progresie geometrica. Internetul nu fusese atacat atat de puternic pana in acel moment, cu toate ca existasera diverse speculatii ca se pregateste un astfel de atac. Majoritatea administratorilor de sistem nu erau familiari cu conceptul de viermi de Internet, si a durat o perioada pana ce si-au dat seama ce se intampla si ce ar fi de facut”.
Intreaga poveste prezentata detaliat si care merita citita o gasesti la adresa http://world.std.com/~franl/worm.html .
In urma acestui incident, DARPA fondeaza CERT (Computer Emergency Response Team - http://www.cert.org/), un centru de expertiza in securitate pe Internet, organizatie care opereaza si in 2005. Intre timp, backbone-ul NSFNET este upgradat la T1 (1,544 Mbps).
O alta organizatie importanta a fost IANA (Internet Assigned Numbers Authority – www.iana.org). Aceasta poate fi considerata coloana vertebrala a Internetului, fiind responsabila cu administrarea adreselor de Internet, a numelor de domenii si aspectelor legate de protocoale. Locul acesteia a fost luat de ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers), organizatie fondata cativa ani mai tarziu.
O persoana marcanta atat pentru aceasta organizatie, cat si pentru evolutia Internetului, a fost Dr. Jonathan B. Postel. Director al diviziei Computer Networks la ISI (Information Sciences Institute) in cadrul Universitatii Southern Carolina, si director al IANA, Postel a fost rasplatit in 1998 pentru contributia sa la evolutia Internetului cu medalia de argint a ITU (International Telecommunication Union). Pentru o descriere mai detaliata a activitatii acestuia viziteaza adresa www.postel.org/remembrances/iana-pr102098.html.
Fanii mircului vor trebui sa retina anul „de gratie” 1988, fiindca in acest an a fost dezvoltat IRC-ul (Internet Relay Chat), de catre Jarkko Oikarinen. Jarkko povesteste cum a inceput totul pe situl www.irc.org/history_docs/jarkko.html : „[...] Lucram in vara anului 1988 la DIPS (Department of Information Processing Science) la Universitatea din Oulu. Cum nu prea aveam multe de facut (administram serverul Sun al departamentului), m-am apucat sa creez un program de comunicare, care avea ca scop sa faca OuluBox putin mai utilizabil. Scopul era sa transforme stirile USENET in discutii in timp real. Jyrki Kuoppala ( jkp@cs.hut.fi) implementase un program de expediere a mesajelor catre alte calculatoare (rmsg), insa nu avea implementat conceptul de canal, asa ca era utilizat pentru comunicatii de la o persoana la alta…”. In continuare, Jarkko relateaza modul in care IRC-ul s-a raspandit mai intai in Finlanda, iar apoi si in alte zone.
Nu in ultimul rand, 1988 a fost anul in care s-au conectat la NSFNET, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Norvegia si Suedia.

Source:myc.ro