joi, 3 septembrie 2009

Istoria internetului partea II

In anul 1989, numarul gazdelor ajunge la incredibilul numar (pentru acea perioada), 100.000. Se conecteaza la NSFNET Australia, Germania, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda si Porto Rico, urmate in 1990 de Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Elvetia, Grecia, India, Irlanda, Coreea si Spania.
Anul 1990 a fost unul aparte, fiind anul in care ARPANET a incetat sa existe. Astfel s-a scris istoria acestei organizatii, inceputa in 1957, si ale carei baze s-au pus in 1966, si care a luat practic fiinta in 1969. 21 de ani de existenta fara de care Internetul nu ar fi ceea ce este astazi.
Archie (Archive) a fost un program creat de Alan Emtage si Bill Heelan, o prima incercare de organizare a informatiei pe Internet (indexarea siturilor FTP).
Ia fiinta EFF (Electronic Frontier Foundation) la initiativa lui Mitch Kapor. EFF este un grup non-profit, care are ca scop principal protejarea drepturilor persoanelor care navigheaza pe Internet. Daca doresti sa afli mai multe despre aceasta organizatie, poti sa o faci vizitand adresa www.eff.org.
Au avut loc si doua intamplari mai „deosebite” in acest an. Prima este leagta de „mitul prajitorului de paine”.
Dan Lynch, presedinte al Interop Internet Networking Show, i-a promis lui John Romkey in 1989 ca ii va da un premiu in anul urmator daca va reusi sa conecteze la Internet un prajitor de paine.
„Ceea ce parea o gluma s-a transformat insa intr-un fapt real. Lucrand impreuna cu prietenul lui, Simon Hackett, Romkey a conectat un astfel de prajitor (Sunbeam Deluxe Automatic Radiant Control Toaster) la Internet. Evenimentul a devenit atractia numarul unu a show-ului Interop.
De fapt prajitorul fusese conectat printr-o retea TCP/IP, si controlat prin SNMP MIB (Simple Networking Management Protocol Management Information Base). Avea in fond un singur control (de pornire/oprire), iar „nuanta” mai mult sau mai putin inchisa a painii era data de durata de prajire (cat timp era tinut aparatul in functiune). Totusi era nevoie de interventia unei fiinte umane pentru a introduce feliile de paine in aparat. Aceasta „problema” s-a rezolvat un an mai tarziu, cand, in cadrul aceluiasi eveniment a fost adaugat un mic sistem „robot”, controlat de asemenea prin Internet, care apuca si introducea singur painea in prajitor.” http://livinginternet.com/i/ia_myths_toast.htm
Celalalt eveniment de care pomeneam, l-a avut in prim plan pe controversatul personaj Kevin Poulsen (a carui viata o poti gasi prezentata in detaliu in celebra carte „The Watchman: The Twisted Life and Crimes of Serial Hacker Kevin Poulsen”). Ce s-a intamplat de fapt? Postul de radio Kiis FM (nici o legatura cu postul romanesc cu nume aproximativ identic :) ) organizase un concurs „Win a Porsche by Friday” (Castiga un Porsche pana vineri), in care cel de-al 102-lea apelant castiga un Porsche in valoare de 50.000 USD. Kevin si cativa amici s-au asezat in fata calculatoarelor, au obtinut controlul asupra celor 25 de linii telefonice ale postului, blocand toate apelurile in afara de ale lor insisi. In acest fel, normal ca Poulsen a fost cel de-al 102-lea apelant, iar mai tarziu a fost prezent la sediu pentru a-si „ridica” premiul…
1991 este anul lansarii „Gopher”, protocolul de cautare si remediere a documentelor in retea.
Tot acum este prezentat si programul de criptare PGP (Pretty Good Privacy – www.pgp.com ), opera lui Philip Zimmermann. Cu toate ca a ajuns cel mai folosit program de criptare in toata lumea, Zimmermann a devenit tinta unei investigatii care a durat mai bine de trei ani, in care Guvernul l-a acuzat ca a violat restrictiile in ceea ce priveste exportul de software criptografic. Despre acest soft s-a spus ca daca este folosit cum trebuie, poate genera mesaje atat de bine protejate, incat nici agentiile guvernamentale (NSA – www.nsa.gov ) nu sunt capabile sa sparga codul.
In august 2004, Zimmermann a fost selectat in Heinz Nixdorf MuseumsForum’s Wall of Fame pentru contributiile aduse la progresul tehnologiei informatiei.
Un alt soft interesant lansat tot in aceasta perioada a fost browserul-text Lynx pentru Unix, creatie a lui Lou Montulli.
Este imposibil sa fii din generatia 60-70 si sa nu fi auzit la inceputul anilor 90 despre celebrul virus Michelangelo. Fie ca se pricepeau sau nu, toata lumea discuta despre virusul care pe 6 martie 1992 (517 ani de la nasterea celebrului artist) va „distruge” calculatoarele. In cele din urma s-a dovedit ca lucrurile nu au stat chiar asa pe cum se astepta toata lumea. Oricum cei pasionati, si care nu au avut pana acum ocazia sa vada si sa analizeze codul, o pot face vizitand adresa www.wbglinks.net/pages/history/stuffwbgl/html/michelangelo.html.
Apare termenul WWW (World-Wide Web) lansat de CERN, avandu-l pe Tim Berners-Lee ca principal dezvoltator (www.w3.org/People/Berners-Lee/).
Primul server Web este nxoc01.cern.ch, lansat la sfarsitul anului 1990, si care ulterior a fost redenumit info.cern.ch. Se realizeaza upgrade-ul backbone-ului NSFNET la T3 (44,736Mbps), iar traficul depasesete 1 bilion de bytes/luna (10 miliarde de pachete/luna).
Dintre evenimentele mai importante care au avut loc in 1991, poate ca ar mai merita mentionate lansarea limbajului de programare Python, a Linux-ului 0.01 (a carui sursa avea 64KB), precum si conectarea la NSFNET a Africii de Sud, Croatiei, Hong Kong-ului, Poloniei, Portugaliei, Sinagapore, Taiwanului, Tunisiei si Ungariei. In 1992 numarul gazdelor atinge 1 milion, si apare expresia „surfing the Internet”(a naviga pe Internet). De fapt, termenul „net-surfing” mai aparuse pe USENET cu cateva luni inainte.
Se conecteaza la NSFNET Antarctica, Camerun, Cipru, Ecuador, Estonia, Kuweit, Letonia, Luxemburg, Malaiesia, Slovenia, Thailanda si Venezuela. Avand in vedere ca Romania avea sa se conecteze abia un an mai tarziu, mi s-a parut amuzant ca tari precum Antarctica, Kuweit sau Thailanda ne-au luat-o inainte…:).
In 1993 apare versiunea 1.0 a browserului Mosaic. Doi dintre liderii echipei care au dezvoltat browserul la NCSA (National Center for Supercomputing Applications) au fost doua persoane „cu greutate”, si anume Marc Andreesen (unul dintre fondatorii Netscape) si Jim Clark (unul dintre fondatorii Silicon Graphics).
Este bine sa retinem acest an, si poate chiar si data exacta (30 aprilie 1993), fiindca este momentul in care CERN a anuntat ca WWW-ul este gratuit pentru toata lumea. (Cum ar fi fost astazi daca ar fi trebuit sa platim taxe pentru a naviga pe Internet?!).
In luna iunie a acestui an, erau online exact 130 de situri. Studiul efectuat de Netcraft in luna aprilie a anului 2005 avea sa arate ca in luna respectiva (aprilie 2005) erau online 62,286,451 de situri!
In acest an apar si alte tipuri de daunatori in afara de celebrii virusi. Se conecteaza la NSFNET Bulgaria, Costa Rica, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Federatia Rusa, Fiji, Ghana, Guam, Indonezia, Kazakhstan, Kenya, Liechtenstein, Peru, Romania, Turcia, Ucraina si Insulele Virgine.
Un an mai tarziu, in 1994 se sarbatoreste cea de-a 25-a aniversare a Internetului/ARPANET-ului. Acesta a fost unul bogat in evenimente legate de Internet si unul determinant pentru istoria Internetului. Sunt lansate browserele Opera si Netscape.
Hakon Lie si Bert Bos dezvolta ceea ce avea sa poarte denumirea de CSS (Cascading Style Sheets – Folie de stil in cascada).
David Filo si Jerry Yang studenti la Inginerie Electrica in cadrul Universitatii Stanford, au infiintat un ghid al siturilor web, care mai tarziu avea sa fie denumit yahoo.com. Ideea initiala a fost aceea de a tine evidenta intereselor personale pe Internet. Situl se numea initial „Jerry’s Guide to the World Wide Web – Ghidul lui Jerry catre WWW”, insa acesta s-a transformat in Yahoo!, acronim de la Yet Another Hierarchical Officious Oracle.
Craciunul anului 1994 nu va fi uitat niciodata probabil de Kevin Mitnick, care a fost prins si retinut cu ajutorul specialistului in securitate Tsutomu Shimomura. In acest an se conecteaza la NSFNET: Algeria, Armenia, Bermuda, Burkina Faso, China, Columbia, Filipine, Jamaica, Jordan, Liban, Lituania, Macao, Maroc, Noua Caledonie, Nicaragua, Niger, Panama, Senegal, Sri Lanka, Swaziland, Uruguay si Uzbekistan.
Perioada de dupa 1995 si pana in prezent a fost una din cele mai bogate si pline de evenimente in istoria Internetului.
Odata cu infiintarea vBNS (very high speed Backbone Network Service – www.vbns.net) de catre National Science Foundation (NSF), care interconecta centre performante, ia nastere noul NSFNET.
La data de 23 mai 1995, compania Sun lanseaza limbajul de programare JAVA. „La 23 mai 1995, John Gage, director al biroului pentru stiinta al Sun Microsystems, si Marc Andreessen, cofondator si vicepresedinte executiv la Netscape, au anuntat audientei SunWorld ca tehnologia Java este reala, oficiala, si urma sa fie incorporata in browserul Netscape, portalul lumii catre Internet. La acea vreme, toata echipa Java, care nu era inca o divizie, numara mai putin de 30 de oameni” – www.sun.com. Acest grup restrans a stat la baza promovarii si dezvoltarii tehnologiei de succes.
In aceasta perioada se concretizeaza aspectul „multimedia” al Internetului si totodata posibilitatile deosebite in acest sens. RealAudio, o tehnologie de streaming (transmisie continua si fluida a unor pachete de date), a permis utilizatorilor sa asculte muzica direct de pe Internet aproape in timp real. Tot in aceasta ordine de idei, Radio HK este primul post comercial care transmite 24 de ore din 24 doar pe Internet.
Se incepe furnizarea de acces la Internet prin dial-up de catre companii precum America Online, CompuServe, multe altele care-si desfasurau activitatea in domeniul calculatoarelor devin publice, Netscape aflandu-se in fruntea acestora.
Poate mult spus, insa din pacate 1995 este anul in care inregistrarea domeniilor nu mai este gratuita, percepandu-se o taxa anuala de 50 USD.
La data redactarii acestui articol se implinesc exact zece ani de cand i s-a interzis pentru prima data unei persoane sa acceseze Internetul. Este vorba despre Christopher Matthew Lamprecht, avand numele de cod „Minor Threat”. Acesta a fost acuzat pentru mai multe infractiuni, recunoscandu-si vina. La inceputul anilor ’90, Chris a conceput un program, denumit Tone Locator (ToneLoc), pentru gasirea de linii telefonice deschise. La adresa www.cnn.com/TECH/computing/9810/23/jail.idg/ poti sa gasesti un articol interesant („ce se intampla cu hackerii in inchisoare”) despre acest personaj.
In 1996, MCI upgradeaza backbone-ul Internetului prin adaugarea a peste 12500 de porturi, viteza crescand de la 155Mbps la 622Mbps. Este adusa in discutie posibilitatea adaugarii a 7 noi gTLD-uri (generic Top Level Domain): .firm, .store, .rec, .info, .nom, .arts, .web.
Acest an marcheaza si inceputul razboiului browserelor, care pana atunci se dusese doar intre Microsoft si Netscape, multe companii noi lansand variante beta a unor navigatoare.
Ar fi interesant sa vedem o evolutie comparativa a procentelor detinute de cele doua browsere importante, si cum s-au schimbat lucrurile intr-o perioada scurta de timp:
Mai – Netscape 83,2%, IE 7%
Iunie – Netscape 78,2%, IE 8,3%
Iulie – 72,6%, IE 15,8%
August – 62,7%, IE 29,1%
A fost inceputul unei dominatii care avea sa dureze ani buni, aproape pana in zilele noastre, cand situatia a inceput sa se clatine serios pentru browserul companiei Microsoft.
Bineinteles ca, asa cum se intampla de obicei, odata cu lucrurile bune pe care le-a adus Internetul, au inceput sa se strecoare si aspecte mai putin placute, cum ar fi virusi, viermi de Internet, materiale pornografice sau instigatoare la violenta.
In urma acestor evenimente si nu numai, in diverse tari incep sa apara restrictii in ceea ce priveste accesul si utilizarea Internetului.
„China – utilizatorii si providerii trebuie sa se inregistreze la politie;
Germania – restrictionarea accesului la anumite newsgroup-uri ale CompuServe;
Arabia Saudita – limiteaza accesul la Internet doar pentru universitati si spitale;
Singapore – furnizorii de continut politic si reigios trebuie sa se inregistreze la stat;
Noua Zeelanda – clasifica PC-urile ca si „publicatii” care pot fi cenzurate sau confiscate”.
Sursa: Human Rights Watch – www.hrw.org
Un an mai tarziu, afacerile cu nume de domenii incep sa infloreasca, domeniul business.com fiind vandut in schimbul sumei de 150.000 USD.
In 1998 se estimeaza ca Web-ul cuprinde intre 275 (Digital) si 320 (NEC) de milioane de pagini. Si daca tot pomeneam de afacerile pe Internet, Compaq achizitioneaza altavista.com pentru 3,3 milioane de dolari.
La 22 februarie 1999, „First Internet Bank of Indiana” – www.firstib.com , devine prima banca ce ofera o gama completa de servicii doar pe Internet.
MCI/Worldcom, furnizorul vBNS pentru NSF, incepe upgradarea backbone-ului SUA la 2,5Gbps.
In primavara acestui an, ICANN anunta 5 registratori pentru SRS (Shared Registry Systems): CORE, AOL, France Telecom/Oléane, Melbourne IT, si Register.com. De altfel, ultimul din aceasta lista, Register.com este primul registrator care activeaza online incepand cu 7 iunie 1999.
IBM devine primul partener corporativ caruia i s-a aprobat accesul la reteaua Internet2, denumit pe situl oficial www.internet2.edu , „un proiect condus de peste 200 de universitati americane, in colaborare cu industria si guvernul, care dezvolta aplicatii si tehnologii avansate pentru cercetare si educatie, accelerand astfel crearea viitorului Internet”. Doi ani mai tarziu, cinci licee din cinci state americane aveau sa devina primele care au obtinut acces la reteaua Internet2. Anul 1999 a fost unul in care pe Internet oportunitatile si tehnologiile principale au fost bancile si comertul electronic.
Dupa ce domeniul business.com a fost vandut din nou, de data aceasta pentru 7,5 milioane USD, devenea evident ca numele de domenii trebuiau alese „cu grija” daca doreai sa te imbogatesti in acest fel.
Inceputul noului mileniu nu a fost unul de bun augur, un masiv atac de tip DOS (Denial of Service – pachete de informatii trimise catre o tinta pana aceasta se blocheaza si nu mai poate accepta trafic legitim – ca in cazul unei linii telefonice supraaglomerate) afectand situri importante precum Amazon, Yahoo, CNN.com sau eBay. Un articol detaliat pe aceasta tema poti sa gasesti la adresa http://archives.cnn.com/2000/TECH/computing/02/09/cyber.attacks.01/index.html.
La 4 mai este lansat viermele „Love Letter” fiind afectate sistemele pe care ruleaza Windows si care au activate WSH (Windows Scripting Host); mai multe detalii despre acest program malitios poti sa afli vizitand pagina http://www.cert.org/advisories/CA-2000-04.html.
Spre sfarsitul anului, ICANN selecteaza noi TLD-uri: .aero, .biz, .name, .pro, .coop, .info si .museum.
Uneori excesul de zel duce la crearea unor situatii cel putin bizare, cum s-a intamplat in anul 2001 in Australia, cand „forwardarea” e-mailurilor devine ilegala, fiind vazuta ca o incalcare a drepturilor de autor.
In luna iulie, Napster si-a inchis portile din cauza problemelor legate de incalcarea legii drepturilor de autor, 60 de milioane de utilizatori ramanand cu buzele umflate… (nu e de mirare ca RIAA, cea care a intentat procesul, a ajuns una dintre cele mai blamate asociatii).
Tot in vara acestui an, un incendiu care a avut loc intr-un tunel din Baltimore, Maryland a afectat serios cablurile din fibra optica folosite de furnizori importanti, perturband serios traficul in statele „atlantice”.
Spre sfarsitul lui 2001 are loc in timp real prima transmisie HDTV necomprimata pe Internet2.
Cei mai importanti virusi ai anului au fost, in ordinea aparitiei Code Red, Nimda, SirCam, BadTrans, iar tehnologii promitatoare, precum “Grid Computing” si P2P bateau la usa.
In septembrie 2002, Internet2 numara 200 de universitati, 60 de corporatii si 40 de membri afiliati.
O luna mai tarziu, sute de situri spaniole “s-au inchis” in semn de protest pentru legea care cerea tuturor siturilor comerciale sa se inregistreze la guvern.
In 2003 viermele de Internet SQL Slammer a cauzat unul dintre cele mai mari si mai rapide atacuri de tip DDoS (Distributed Denial of Service). Au fost blocate 5 din cele 13 servere DNS, si mii de alte servere obisnuite.
La scurt timp au urmat alte doua dezastre, cauzate de data aceasta de virusul Sobig.F si de viermele de Internet MSBlast (Blaster).
La inceputul anului 2004, mai exact in luna februarie, Abiline (coloana vertebrala a Internet2) este upgradat de la 2,5Gbps la 10Gbps, iar pentru “pretentiosi” Network Solutions ofera inregistrare de domenii pentru 100 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blog din Moldova